Evghenia Gaidarenko lucrează la publicația ucraineană Vesti și a povestit, într-un text emoționant, cum a fugit de război, împreună cu nepoata ei. Ele se află la Piatra-Neamț, „un oraș fermecător, de munte”.
„Nu a existat niciodată o alegere mai dureroasă în toată viața mea. Să pleci sau să stai într-o țară în care este război? Acolo unde în casa ta pereții tremură de exploziile constante și de la o explozie din apropierea aerodromului, jaluzelele ferestrelor s-au prăbușit și sticla de la balcoane a căzut. Nepoata, stând zile întregi cu un telefon pe hol pe o saltea deja nedemontabilă, ne-a asigurat: „Acesta este un astfel de joc – „Apocalipsa”, o invazie a zombilor”.” – așa începe Evghenia un articol publicat pe un cunoscut ziar ucrainean: vesti.ua
Aceasta a declarat că a decis să își părăsească țara în a 15-a zi de război „când numărul copiilor morți a ajuns la zeci, iar urechile ne țiuiau și ne clătinam de lipsa constantă de somn din cauza sirenelor”
Evghenia nu a vrut să meargă departe de casă, sperând că războiul se va termina repede.
Ea povestește cât de greu i-a fost să aștepte trenul de la Kiev spre Cernăuți de unde a mai făcut o oră cu mașina până la vama cu România.
„Slavă Domnului, după o jumătate de oră femeile cu copii au fost lăsate să treacă la o fereastră separată pentru înregistrare – și iată-ne la vama română.
Și apoi – totul este ca un ceasornic. Precis, rapid, cu grijă. Înregistrare rapidă și politicoasă, ni s-au dat 400 de lei românești, pungi cu mâncare pentru noi și pentru pisică, am fost urcate în autobuz și duse la locul unde ne aștepta prietena noastră, actrița ucraineană Lisa, și Viorel, un antreprenor român.” – spune Evghenia
Am ajuns la fermecătorul oraș Piatra-Neamț, situat între munți, ca în palmele lui Dumnezeu
„Am ajuns la fermecătorul oraș Piatra-Neamț, situat între munți, ca în palmele lui Dumnezeu.
În primul rând, Viorel ne-a adus într-un apartament (al său, gol), unde se stabilise deja o familie din regiunea Donețk – o mamă, o bunica și două fete de patru și șapte ani.
Ne-au hrănit, am putut să facem un duș și, în sfârșit, am adormit.
Din păcate, dimineața am aflat că bunica locuitorilor din Donețk era alergică la pisici și am fost transferați într-un alt apartament – confortabil, cu toate facilitățile.
Proprietarii ei, Maria și Michi, ne-au înconjurat cu atâta grijă încât chiar ne-au făcut să ne simțim prost.
Au adus atât de multă mâncare încât nu o vom putea mânca într-o lună.
Au cumpărat chiar și așternut pentru pisică. Ne-au ajutat și cu internetul, încât să pot lucra.
Ieri am gatit borș. Am învățat să diferențiez gunoiul – deșeuri alimentare separat, hârtie, plastic – tot separat.
Acesta este modul în care este general acceptat în Uniunea Europeană. Și înțeleg că UE este, în primul rând, ordine, respectarea legii și umanitate.
Și vreau ca toate acestea să fie în Ucraina. Și vreau să fie pace. Și vreau să merg acasă.”
Femeia a mai mărturisit că a dezvoltat un „complex de supraviețuitor” și că îți face griji pentru cei care au rămas în ucraina.
„Da, am deja un „complex de supraviețuitor”. Și, în ciuda tăcerii, nu dorm bine, îmi fac griji pentru vecinii mei, pentru prietenii mei care au rămas la Kiev, pentru pisici – nu le-am putut ridica pe toate, le-am rugat vecinilor să aibă grijă – iar acum mă gândesc doar la ei.
Încerc să mă justific spunând că nu trebuia să-i încurc pe militari să lupte pentru pământul nostru, pentru casa mea” – a mai spus jurnalista