Marcel Ciolacu, întâlnire cu echipa PSD Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Joi, 30 martie, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, secretar general și europarlamentarul Dragoș Benea, vicepreședinte PSD, au răspuns pozitiv invitației organizației PSD Neamț și au venit în județul nostru.

„A fost o vizită internă, la întâlnirea cu conducerea centrală participând doar membrii Biroului Permanent de Conducere a Organizației Județene, parlamentarii și toți cei 45 de primari social-democrați din localitățile nemțene.

Energia bună, spiritul de echipă și dorința de performanță politică sunt câteva dintre atributele întâlnirii cu domnul președinte.” – a transmis Daniel Harpa, liderul social-democraților nemțeni.

Discuțiile purtate s-au axat pe subiecte de interes local, în special atragerea de fonduri europene și dezvoltarea infrastructurii.

„Președintele Marcel Ciolacu ne-a spus că aceste deziderate vor fi principala temă a noului Guvern, pe care-l va conduce de la mijlocul acestui an.

De asemenea, primarii social-democrați din Neamț au adus în atenția președintelui Marcel Ciolacu cele mai acute probleme cu care se confruntă localitățile pe care le administrează, urmând a se găsi soluții pentru fiecare în parte.

În cadrul întâlnirii, a fost atins și subiectul provocărilor anului viitor, pe fondul celor patru rânduri de alegeri electorale. Mesajul nostru, al nemțenilor social-democrați este unul clar: nu numai că vom câștiga, dar ne înscriem și în competiția internă a PSD, pentru una din pozițiile de podium la nivel național!

În final, am hotărât să organizăm cât mai repede alegerile interne în organizație, pentru ca noua conducere aleasă democratic să își poată implementa strategia asumată pentru perioada următoare.” – a mai spus șeful Daniel Harpa

PUBLICITATE