Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț are un manager nou, medicul internist Cristina Iacob Atănăsoaie.
Decizia a fost luată astăzi, 12 octombrie, după ce fostul manager, Alexandru Filimon, și-a înaintat demisia la sfârșitul lunii septembrie, iar începând de mâine, 13 octombrie, ea va conduce cea mai importantă unitate spitalicească din județ.
Doctorul Cristina Iacob Atanasoaie a mai condus, în trecut, Spitalul Județean, în anii 2017, 2018 și 2020, de fiecare dată în regim de interimat.
Noul manager ne-a declarat că își propune să rezolve situațiile urgente din spital, precum:
- obținerea autorizației sanitare de funcționare
- deblocarea unor posturi pe anumite secții
- problemele de funcționare
„Semnalele de la Consiliul Județean sunt încurajatoare. Eu am colaborat întotdeauna când am fost într-o funcție de conducere cu Consiliul Județean. Sper să colaborez și acum, mai ales că acum este o situație mult mai gravă decât au fost în 2020 și 2017. Sunt atâtea proiecte începute și eșuate. Eu văd o situație foarte grea și în unele privințe nu există soluții imediate. Eu spun că semnalele de la Consiliul Județean sunt bune.” – ne-a declarat noul manager