MAE: Patru români morți într-un accident în Italia

Opt români au fost implicați într-un grav accident produs în Italia, în urma căruia 4 au murit, iar 3 au fost răniți și au ajuns la spital, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Un alt român este în afara oricărui pericol.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că atât Ambasada României la Roma, prin intermediul biroului ataşatului pentru afaceri interne, cât şi Consulatul General al României la Bologna s-au autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media italiană referitoare la accidentul rutier produs la data de 5 iunie, în provincia Arezzo, Republica Italiană şi au întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale în regim de urgenţă, pentru informaţii privind cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi circumstanţele producerii accidentului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit informaţiilor obţinute de la autorităţile locale, MAE precizează că în acest accident au fost implicaţi opt cetăţeni români, dintre care patru au decedat, trei au fost răniţi, fiind transportaţi la unităţi medicale din zonă pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, iar un alt cetăţean român este în afara oricărui pericol.

Membri de familie ai cetăţenilor români au fost informaţi cu privire la acest accident.

Până la acest moment, la nivelul consulatului general nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest accident.

Consulatul General al României la Bologna este în dialog cu autorităţile locale şi cu unităţile medicale în care sunt internaţi cetăţenii români, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces, în funcţie de solicitări.

PUBLICITATE