Lupii lui Calancea și Urșii din Asău, vedetele Festivalului „Steaua sus răsare”

Lupii lui Calancea și Urșii din Asău vor fi vedetele Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”, anunță Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

Miercuri, 27 decembrie 2023, municipiul Piatra-Neamț va găzdui cea de-a 53-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”.

Străzile vor fi invadate de colindători, urători, mascați și alaiuri tradiționale din Ținutul Neamțului și zonele apropiate județului nostru, dând ocazia publicului să se bucure din plin de atmosfera specifică minunatelor sărbători ale iernii!

Invitații de marcă ai evenimentului sunt membrii grupurilor „Lupii lui Calancea” din Republica Moldova și „Urșii” din Asău.

Parada formațiilor, care va începe la ora 16:00 de la Teatrul Tineretului și va străbate traseul Hotel „Ceahlău” – Muzeul de Istorie – Casa de Cultură – Teatrul Tineretului, va culmina cu un spectacol artistic impresionant la ora 17:00 pe scena din Piața Ștefan cel Mare.

Participă formațiile „Floricică de la munte”, „Urșii” de la Asău, Alaiul din Ceplenița,  „Sumănarii” și „Banda lui Jianu” din Trifești, „Răzeșii Cracăului și Năvala urșilor” de la Girov, „Străjerii muntelui” Farcașa, Alaiul de la Pâncești, Ansamblurile folclorice „Comorile Neamțului” și  „Codrii Neamțului” .

Spectacolul extraordinar oferit de „Lupii lui Calancea” și „Urșii” din Asău, începând cu ora 19:00, va completa atmosfera de basm a acestei „Povești de Iarnă”.

Nu ratați acest eveniment de excepție, unde tradiția și cultura se împletesc într-un spectacol plin de culoare și bucurie!

PUBLICITATE