În luna august polițiștii de prevenire au continuat activitățile de informare


În luna august polițiștii de prevenire au continuat activitățile de informare ce au vizat copii/ adolescenții aflați în vacanță, în cluburile de vară și în taberele școlare

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În luna august 2016, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire au continuat activitățile de prevenire și informare demarate la începutul lunii iulie a.c. în cluburile de vacanță și taberele școlare, în rândul copiilor și adolescenților în scopul prevenirii victimizării lor în această perioada, dar și pentru prevenirea implicării acestora în comiterea de fapte antisociale.

În această perioadă, polițiștii au desfășurat zece astfel de activități având ca beneficiari un număr de peste 2000 de copii și tineri din județule Neamț, Suceava, Ialomița și Republica Moldova. Aceștia s-au aflat în vacanță în cadrul ”Centrului de Agrement Oglinzi ” din Tg.Neamț, Clubului de vacanță organizat de Biblioteca județeană ”G.T.Kirileanu” Piatra Neamț, Cabana militară ”Ardeluța” – Tabăra de Cercetași Șoimii Neamțului, ”Taberei Aripi de Înger” organizată de Fundația Solidaritate și Speranță –filiala Săvinești și fundația ”Tagma” din Piatra Neamț.

Temele dezbătute și concursurile de întrebări și răspunsuri organizate au vizat prevenirea delincvenței juvenile, victimizarea minorilor în cazul accidentelor rutiere, în cazul furturilor din buzunare, bagaje și prevenirea infracțiunilor cu violență.

De asemenea, activitățile au avut ca scop și prevenirea traficului de persoane, a consumului de substanțe interzise, de alcool, copiilor prezenți punându-li-se în vedere şi riscurile la care se expun în cazul alegerii unor anturaje nepotrivite. Cei prezenți la activități au fost încântați de vizita polițiștilor și au urmărit cu interes prezentările privind siguranța personală pe stradă, acasă, la joacă, mai ales că aceste recomandări au fost susținute de materiale video, povești și jocuri educative precum și concursuri de întrebări și răspunsuri.

Ca de fiecare dată, la finalul activităților, copiii au primit orare școlare, pliante, legitimații de pietoni isteți, de polițiști pentru o zi și flyere cu recomandări pentru o vacanță în siguranță.

”BIBLIOTECA G.T.KIRILEANU”

”TABĂRA ARIPI DE ÎNGER SĂVINEȘTI”

”CENTRUL DE AGREMENT OGLINZI TG.NEAMȚ”

Activitățile de prevenire au putut fi derulate datorită sprijinului acordat de partenerii Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, respectiv: Biblioteca Județeană G.T Kirileanu, Direcția de Tineret și Sport Neamț, Asociația Cultural Social Economică ”Christiana”, Fundația ”Solidaritate și Speranță”- filiala Săvinești , Asociația ”Tagma” și a voluntarilor.

Dan Mihail B.
PUBLICITATE