Lucrări la canalizarea pluvială și reparații străzi în zona centrală

Primăria Piatra-Neamț a demarat o serie de lucrări esențiale pentru reparația și întreținerea rețelei stradale și a sistemului de canalizare pluvială.

Aceste măsuri sunt menite să răspundă nevoilor crescut de îmbunătățire a condițiilor de trafic și de trai ale locuitorilor, precum și de prevenire a inundațiilor în zonele frecvent afectate de precipitații abundente.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Una dintre lucrările cheie este extinderea sistemului de canalizare pluvială pe strada Borzoghean, în apropierea stadionului, unde sistemul existent nu mai putea gestiona eficient volumul de apă în timpul ploilor torențiale.

În paralel, se efectuează lucrări de reparații cu asfalt în zona centrală a orașului, inclusiv în sensul giratoriu din spatele Hotelului Ceahlău și pe strada Ana Ipătescu. Echipele de muncitori sunt angajate și în curățarea albiei pârâului Cuejdi și în amenajarea cu pavele a trotuarului de pe strada Obor, în zona Kaufland.

Mai jos, comunicatul Primăriei Piatra-Neamț:

Primăria Piatra-Neamț, prin societatea Publiserv S.A, desfășoară în această perioadă o serie de lucrări de reparații și întreținere a rețelei stradale și de canalizare pluvială a municipiului. 

 Echipele societății execută lucrări de extindere a canalizării pluviale pe strada Borzoghean, sub tribuna II a stadionului. Amenajările sunt necesare în condițiile în care rețeaua actuală nu mai reușea să facă față în perioadele cu precipitații, iar strada din zona arenei sportive era acoperită de apă afectând atât circulația rutieră, cât și locuitorii riverani.  

Tot în aceste zile, Publiserv efectuează lucrări de reparații cu asfalt în zona centrală a municipiului, respectiv în  sensul giratoriu din spatele Hotelului Ceahlău, precum și în imediata apropiere, pe strada Ana Ipătescu. De asemenea, echipele societății au început și vor continua și zilele viitoare curățarea albiei pârâului Cuejdi, între puntea Erou Bucur și zona complexului comercial „Unic”. 

O altă lucrare în desfășurare este cea de amenajare cu pavele a trotuarului de pe strada Obor, în zona Kaufland. 

Săptămâna viitoare vor continua reparațiile cu asfalt și sunt programate să se realizeze pe strada Izvor, la intersecția cu str. Dragoș Vodă, operațiuni de înlocuire a unui un grătar pluvial cu rigolă de traversare, cu o rigolă carosabilă cu elemente de beton dublu armat. 

PUBLICITATE