Locul II la Olimpiada Națională de Tehnologie pentru un elev al Centrului de Plasament


Vasile Țurcă, asistat al Centrului de Plasament Elena Doamna din structura DGASPC Neamț și elev la Colegiul Tehnic Forestier a reușit performanța remarcabilă de a obține locul II la Olimpiada Națională de Tehnologie a Lemnului, desfășurată săptămâna aceasta la Odorheiul Secuiesc, județul Harghita. Premiul a fost răspalata muncii și a seriozității care-l caracterizează iar vestea clasării sale pe podiumul național al performanței a umplut de bucurie și mândrie centrul  de plasament.

Vasile TurcaProbele practice de concurs dar și subiectele teoretice au fost extrem de dificile dar am avut norocul de a fi îndrumat și pregătit de dascăli remarcabili, precum doamna profesor Nicolau și domnul profesor Dunăre iar în centru am fost mereu încurajat și ajutat de d-na instructor Lumința Ardeleanu. Cu toții sunt oameni cu suflet mare iar reușita mea se datorează lor, cei care mi-au îndrumat pașii spre victorie. Mi-am dorit foarte tare acest premiu și iată că visul meu s-a împlinit. Sunt fericit dar anul viitor vreau premiul cel mare. Abia aștept să ajung acasă, în centru, ca să mă bucur de reușită cu colegii“, a declarat premiantul Vasile Țurcă.

Tânărul are 18 ani și este elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Forestier din Piatra Neamţ, fiind un copil ambițios și muncitor. De la vârsta de 8 ani a fost lăsat de părinți în grija statului, perindându-se în timp pe la diverse fundații pentru ca acum mai bine de 5 ani să ajungă la C.S. Elena Doamna. După ce va absolvi liceul, s-ar putea angaja ca tehnician-proiectant produse finite din lemn la fabrici de mobilă dar visează să urmeze o facultate cu profil economic iar profesorii și educatorii săi îl încurajează să-și continue studiile pentru că are potențial și este foarte serios și muncitor.