Localurile care nu respectă restricțiile, închise și sigilate

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declara, în această seară, că în şedinţa de Guvern a fost discutat proiectul de lege care prevede suspendarea temporară a activităţii operatorilor economici care continuă să încalce prevederile legale chiar şi după ce sunt amendaţi.

Ea se va materializa prin afişarea la loc vizibil, la intrare, a mesajului că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID„, a spus Bode.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Guvernul a adoptat azi, în primă lectură, un proiect de lege şi, în condiţiile în care Parlamentul nu ia în discuţie amendamentele pe care le-am propus la Legea 55/2020 (din motive pe care nu le cunosc), Guvernul a adoptat în primă lectură un proiect un proiect privind combaterea pandemiei de COVID-19.

Aşteptăm punctul de vedere al avizatorilor şi cel mai probabil vom aproba săptămâna viitoare acest proiect de lege, îl vom trimite în procedură de urgenţă în Parlament şi îmi exprim speranţa că într-un timp foarte scurt va fi adoptat de Parlament.

Legea 55 prevede sancţiunea principală a amenzii, în cazul în care operatorii economici încalcă normele sanitare, respectiv suspendarea temporară a activităţii acestora.

Operatori economici sancţionaţi au continuat să încalce prevederile legale, am considerat că e necesară instituirea unei sancţiuni complementare.

Astfel, închiderea pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar unde operatorul economic desfăşoara activitatea fără a respecta măsurile constituie o măsură adecvată.

Ea se va materializa prin afişarea la loc vizibil, la intrare, a mesajului că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID, cu menţiunea datei până la care e valabilă această sancţiune„, a afirmat Lucian Bode, după şedinţa de Guvern de joi.

El a explicat că vor fi puse sigilii pe aceste localuri.

Îndepărtatea sigiliilor în vederea reluării activităţii poate constitui infracţiune conform Codului penal.

Îmi doresc ca în cel mai scurt timp aceste prevederi să fie publicate în Monitorul Oficial şi să fie aplicate în scopul de a limita la minim posibil răspândirea pandemiei.

Scopul nostru nu e de a sancţiona cetăţenii, operatorii economici, ci de a limita răspândirea pandemiei”, a mai spus Bode.

PUBLICITATE