Lan de grâu făcut scrum pe o suprafaţă de opt hectare (FOTO)

Opt hectare de grâu au ars, astăzi, într-un incendiu ce a avut loc în localitatea Pildești din comuna Cordun

Potrivit pompierilor, în jurul orei 15:00, aceștia au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un lan de grâu situat în localitatea Pildești din comuna Cordun.

La locul solicitării sau fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman (trei autospeciale de stingere) și SVSU Cordun.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta într-un lan de grâu, existând posibilitatea propagării la un utilaj agricol.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ opt hectare.

Scânteile provenite de la un utilaj agricol au fost cauza probabilă de producere a incendiului.” – a transmis ISU Neamț

PUBLICITATE