La noapte România trece la ora de vară

În această noapte (27-28 martie) trecem la ora de vară, schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 3:00 devine ora 4:00.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte duminică, 28 martie, pentru a face trecerea de la ora de iarnă, la ora de vară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se va dormi mai puţin cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00, iar 28 martie 2021 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

Ideea trecerii la ora exactă de vară ii apartine celebrului om de stiinta Benjamin Franklin si provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau acestea.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932.

Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale).

Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Prezenta regulă este în vigoare din 1997; până atunci s-au mai aplicat următoarele reguli:

1979 – 1983: prima duminică din aprilie, ora 00:00 (-> 01:00) – ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00) (cu excepția anului 1979, când ora de vară a început pe 27 mai);
1984 – 1996: ultima duminică din martie, ora 00:00 (-> 01:00) – ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00).

Parlamentul European a votat încă din martie 2019 pentru încetarea schimbării orei în fiecare primăvară şi toamnă.

Consiliul Uniunii nu a ajuns însă la o poziţie comună nici după doi ani de la momentul respectiv.

84% din cetăţenii UE sunt în favoarea încetării schimbării orei, care conform multor studii are un efect negativ asupra sănătăţii omului.

Pentru a fi incluse în legislaţia UE, noile reguli trebuie convenite de Parlament şi de miniştrii din UE.

PUBLICITATE