Județul Neamț sub COD PORTOCALIU de ninsori (4-5 aprilie)

Meteorologii au emis astăzi, 4 aprilie, o avertizare meteo COD PORTOCALIU de ninsori și viscol în mai multe județe printre care și Neamț. Totodată, meteorologii au transmis o informare meteo de vreme rece și ninsori până pe 8 aprilie.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 10:30 – 05 aprilie, ora 14
Fenomene vizate: ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă
Zone afectate: cea mai mare parte a Moldovei, Carpații Meridionali și Orientali în special la altitudini de peste 1400 m

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cea mai mare parte a Moldovei și în Carpații Meridionali și Orientali în special la altitudini de peste 1400 m va continua să ningă, temporar viscolit (rafale de peste 55…65 km/h) și se va depune strat consistent de zăpadă.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 10:30 – 05 aprilie, ora 14
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, predominant ninsori și strat de zăpadă

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia și Moldova unde rafalele vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.

La munte, în Transilvania și local în Maramureș vor fi precipitații, predominant ninsori, temporar viscolite și se va depune strat de zăpadă.

Notă: În restul țării local și temporar vor fi precipitații, moderate cantitativ, sub formă de ploaie în sud și sud-est și mixte în rest. În vest, vântul va avea intensificări de scurtă durată.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 10:30 – 08 aprilie, ora 10
Fenomene vizate: vreme deosebit de rece, predominant ninsori, intensificări ale vântului

Vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8…12 grade sub mediile multianuale.

În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului și al Olteniei, precum și la munte.

PUBLICITATE