Județul Neamț are 14 pensionari la 10 angajaţi

Numărul mediu de pensionari a ajuns la la 5,207 milioane persoane și a scăzut cu 18.000 de persoane în trimestrul II 2018, comparativ cu perioada similară a anului trecut, și în scădere cu 16.000 de persoane faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 9,8% şi respectiv 9,3%. Pensia medie lunară este de 1.122 lei, iar pensia medie de asigurări sociale de stat de 1.073 lei.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în Botoşani, Dâmboviţa şi Neamţ.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 505 de lei (860 lei în judeţul Botoşani, 866 lei Giurgiu, 887 lei Vrancea faţă de 1.365 lei în Municipiul Bucureşti, 1.359 lei Hunedoara şi 1.280 lei în judeţul Braşov).

PUBLICITATE