Jocuri și premii pentru copii, de 1 iunie, la Shopping City Piatra-Neamț

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Shopping City Piatra-Neamţ redescoperă jocurile copilăriei și organizează evenimentul „Hai la joacă precum altădată”. Evenimentul va avea  loc pe terasa centrului comercial, în intervalul orar 14:00 – 17:00 și va fi cu intrare liberă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ziua Copilului începe la Shopping City Piatra-Neamț cu jocuri vesele pentru cei mici: „Rațele și vânătorii”, „Șotron”, „Țară ţară vrem ostaşi”, „Omul negru”, „Panglica”, „Flori fete sau băieți”. La eveniment, vor fi prezenți peste 40 de animatori, costumați în prințese și personaje de basm, care se vor juca alături de copiii participanți.

Surprizele nu lipsesc nici ele de la evenimentul „Hai la joacă precum altădată” organizat de Shopping City Piatra-Neamț. Primii 300 de copii vor primi un cadou surpriză și un meniu Doner Kinder sau Hamburger Kinder oferit de Dabo Doner. Mai mult, în cadrul evenimentului, va fi organizată și o tombolă, unde cei mai jucăuși dintre copii vor putea câștiga premii oferite de Optica Express și Benvenuti.

„Hai la joacă precum altădată” este organizat de Shopping City Piatra-Neamț împreună cu Asociația Cultural Socială Economica Christiana. Constituită în octombrie 2013, organizatia neguvernamentală reprezintă un actor activ în societatea civilă din județul Neamț, dezvoltând numeroase proiecte în domeniul cultural, social și economic cu ajutorul voluntarilor, partenerilor, instituțiilor publice locale și județene și finanțatorilor privați.  

Mai multe informații despre evenimentul de joi, 1 iunie, pot fi găsite pe pagina de Facebook a Shopping City Piatra-Neamț și pe website-ul https://shoppingcitypiatraneamt.ro/.

PUBLICITATE