Jandarmii au început sancționarea pescarilor! Duminică au constatat 11 contravenţii


13052546_1759358604278418_1198949572_o (1)[1]Duminică, 24 aprilie a.c., jandarmii nemțeni au constatat 11 contravenţii în cadrul unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale la regimul pescuitului şi acvaculturii, iar amenzile aplicate au fost în valoare de 2800 lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În acest sens, o primă acţiune a avut loc în zona Lacului Natural Cuejdel din comuna Gârcina, unde jandarmii au constatat că numitul A.C., în vârstă de 57 de ani pescuia în perioadă de prohibiţie şi în zonă de protecţie iar pentru acest lucru a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei, potrivit art. 59, lit.f din OUG nr. 23 din 5 martie 2008, privind pescuitul şi acvacultura.

unnamedDe asemenea, alţi trei pescari, doi bărbaţi şi o femeie, au fost sancţionaţi, pentru aceeaşi faptă, cu amenzi în valoare de 1800 lei, fiind surprinşi la pescuit în perioadă de prohibiţie pe Lacul Izvorul Muntelui din Bicaz iar alte şapte persoane au fost sancţionate cu avertisment.

Jandarmeria Neamţ recomandă tuturor persoanelor interesate de activităţi specifice de pescuit să respecte legislaţia în vigoare privind pescuitul şi acvacultura şi îi informează că se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 8 iunie inclusiv.

Tot în acest sens, este important de ştiut că OUG nr. 23 din 5 martie 2008, privind pescuitul şi acvacultura este completată de Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 204 din 5 februarie 2016 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2016.

PUBLICITATE