ITM Neamț: 288 controale, 413 deficienţe și 152 sancţiuni în luna februarie

În perioada 01.02.2018 – 28.02.2018, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din „Programul de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2018”, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi Legii nr.53/2003, modificată şi completată. De asemenea, a continuat şi Campania de informare şi conştientizare a angajaţilor şi angajatorilor cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Angajatorii au fost informaţi , inca odata, ca pana la data de 31.03.2018 au obligaţia sa inregistreze in registrul general de evidenta a salariatilor in format electronic, documentele privind modificarea datelor prevazute la art.3,alin.2,lit h din HG nr.905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, respectiv: salariul de bază lunar brut, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă.

 

  • ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA FEBRUARIE:

 

În această perioadă, s-au efectuat un număr de 288  controale, ocazie cu care s-au constatat 413 deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 152 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 164.000 lei.

A1. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ ( SSM)

În luna februarie, 10 inspectori de muncă din cadrul compartimentului SSM au realizat 127 vizite de control şi evaluare la unităţi economice şi au aplicat 136 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 17.000 lei.

Analiza situaţiei accidentelor de muncă:

În luna februarie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 10 evenimente de muncă: 8 cu incapacitate temporară de muncă (3 căderi la nivelul solului/de la mica inalţime, 3 accidente de circulaţie, 1 urmare utilizării necorespunzatoare a maşinilor, 1 urmare lovirii de mijloace de transport), 1 accident colectiv cu 3 victime ( domeniul distributia combustibililor gazosi prin conducte) , 1 accident mortal de circulaţie produs in strainătate, toate aflate în curs de cercetare.

A2. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ( RM)

În luna februarie, 12 inspectori de muncă din cadrul compartimentului RM au controlat 161 de agenţi economici. Cu prilejul controalelor au fost aplicate un număr de 16 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 147.000 lei, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003, modificată şi completată şi ale H.G. nr.905/2017.

La 10 angajatori, au fost depistate 12 cazuri de muncă nedeclarată, astfel: pentru 5 persoane, angajatorii nu au încheiat forme legale de angajare, pentru 6 persoane contractul individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii şi 1 persoană a fost depistată la muncă în perioada în care avea contractul individual de munca suspendat. Au fost dispuse 8 măsuri şi s-au  aplicat 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 140.000 lei.

Cu prilejul controalelor întreprinse în cursul lunii februarie 2018, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor au fost sancţionaţi 2 angajatori cu avertismente contravenţionale şi au fost dispuse 66 de măsuri, în sensul respectării dispoziţiilor legale referitoare la înregistrarea elementelor prevăzute la art. 3, alin. 2, lit. a – i din H.G nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, completării dosarului personal al fiecărui salariat cu cel puţin actele necesare angajării şi a respectării prevederilor legale referitoare la obligaţia de a elibera salariatului sau unui fost salariat, la cerere, în termenul legal de maxim 15 zile, o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, conform dispoziţiilor art.7, alin. 6 din actul normativ mai sus mentionat.

  1. EVENIMENTE DEOSEBITE CARE AU AVUT LOC ÎN LUNA FEBRUARIE:
  2. Şedinţa de lucru   I.T.M. Neamţ – Consiliul Consultativ Tripartit

În data de 20.02.2018, ora 1100, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ s-a întrunit Consiliul Consultativ Tripartit la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ. La sedinţă au participat atât membrii desemnaţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale, cât şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ. Participanţii au fost informaţi cu privire la apariţia unor acte normative care prezintă interes şi anume:

  • HOTĂRÂREA nr. 33 din 25 ianuarie 2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017,  precum şi a modelului planului de remediere. Conform dispozitiilor Hotărări de Guvern nr. 33/2018, Legea prevenirii nr.270/2017 nu se aplica contravenţiilor prevazute de principalele acte normative in domeniul relaţiilor de munca, respectiv Legea nr.53/2003  – Codul muncii si H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor;
  • ORDINUL nr. 1.209/999/180/2018 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”;
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 8 februarie 2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare;
  • DECIZIA nr. 759 din 23 noiembrie 2017referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua, prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii;
  • HOTĂRÂREA nr. 34 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”;
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale  şi pentru modificarea unor acte normative.
  1. Campania de informare şi conştientizare cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea nr. 62/2011 reglementate prin art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea şi completatea unor acte normative, registrul general de evidenţă a salariaţilor şi transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată

Campania de informare şi conştientizare cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat a continuat şi în luna februarie 2018 cu aceleaşi obiective:

      • Creşterea gradului de conştientizare a entităţilor care au calitatea de angajator şi folosesc forţă de muncă fără respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată;
      • Clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă a salariaţilor, în special a celor privind transmiterea în registru a modificărilor salariale rezultate din transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părţilor contractului de muncă;
      • Informarea referitoare la punerea în aplicare a prevederilor art. VII din OUG nr. 82/2017 şi conştientizarea angajatorilor cu privire la iniţierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare.

Cu ocazia acţiunilor de informare şi conştientizare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ a iniţiat şi realizat şi în luna februarie 2018, la sediul instituţiei, o sesiune de informare, în data de 20.02.2018, ora 930. La aceasta au participat inspectorul şef adjunct Relaţii de Muncă şi inspectorii de muncă din cadrul serviciului Control Relaţii de Muncă, precum şi reprezentanţii entităţilor care au calitatea de angajator, din toate domeniile de activitate: societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale, fiind prezente un număr total de 45 persoane. Au fost vizate următoarele aspecte:

      • punerea în aplicare a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 şi conştientizarea angajatorilor în legatură cu obligaţia referitoare la iniţierea negocierii colective pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv, la negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare;
      • punerea în aplicare a prevederilor legale referitoare la transmiterea în registru a modificărilor salariale rezultate din transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părţilor contractului individual de muncă;
      • principalele reglementări cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă;
      • dispoziţiile H.G. nr. 846/2017 referitoare la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
      • dispoziţiile legale referitoare la contractul individual de muncă cu timp parţial, coroborate cu prevederile referitoare la obligaţia angajatorului de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat;
      • prevederile legale privind timpul de muncă şi timpul de odihnă.

Unui număr de 114 angajatori le-au fost transmise informări scrise cu privire la punerea în aplicare a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 şi conştientizarea acestora în legătură cu obligaţia referitoare la iniţierea negocierii colective. Urmare acestei campanii, in luna februarie s-au înregistrat 14 contracte colective de muncă şi 51 de acte adiţionale la acestea .

III. Campania Naționala privind respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă de către agenții de muncă temporară și de către utilizatorii salariaților temporari.

In perioada 19.02.2018-30.04.2018 Inspectoratul Teritorial de Munca Neamt desfasoara Campania la nivel national privind respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă de către agenții de muncă temporară și de către utilizatorii salariaților temporari.

Obiectivele Campaniei sunt :

  • Creşterea gradului de conştientizare a agenţilor de muncă temporară in ceea ce priveşte necesitatea respectarii prevederilor legale aplicabile;
  • Creşterea gradului de conştientizare, a utilizatorilor şi a salariaţilor temporari in ceea ce priveşte necesitatea respectarii prevederilor legale aplicabile;
  • Diminuarea consecintelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către agentii de muncă temporară şi a utilizatorilor a prevederilor legale în domeniul de referinţă;
  • Verificarea respectarii de către agenţii de muncă temporară, care au obiect de activitate principală „Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului” cod CAEN 7820, a prevederilor legale in domeniul relatiilor de muncă, referitoare la: contractele de punere la dispoziţie, contractele de muncă temporară, registrul general de evidenţă a salariaţilor.
  • Garantarea unui nivel adecvat de protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a salariaţilor detaşaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale, pentru lucrătorii detaşati pe teritoriul României şi pentru lucrătorii detaşati de pe teritoriul României.

Grupul tintă:

-societăţile   care desfăşoară   „Activităţi de contractare,   pe baze temporare, a personalului, conform codului CAEN 7820″;

În cadrul campaniei, în luna februarie au fost verificati un numar de 4 agenti de munca temporara si 2 utilizatori. Cu ocazia verificarilor efectuate, s-au constatat  9 deficiente si s-au dispus tot atatea masuri pentru remedierea acestora. S-au aplicat 2 sanctiuni contraventionale în cuantum de 1.500 lei.

Deficiente identificate:

      • nerespectarea de catre utilizator a  dispoziţiilor privind repausul saptamanal;
      • nerespectarea de catre utilizator a dispoziţiilor privind prestarea activitaţii in zilele de sarbatoare legala;
      • nerespectarea de catre utilizator a dispoziţiilor referitoare la completarea dosarelor de personal cu  documente care atesta calificarea salariatilor;
      • nerespectarea de catre agentul de munca temporara a dispoziţiilor privind  repausul saptamanal;
      • nerespectarea de catre agentul de munca temporara a dispoziţiilor privind prestarea activitaţii in zilele de sarbatoare legala;
      • nerespectarea de catre agentul de munca temporara a dispoziţiilor privind repartizarea timpului de munca;
      • nerespectarea de catre agentul de munca temporara a dispoziţiilor privind durata zilnica a timpului de munca de 12 ore, urmata de de o perioadă de repaus de 24 de ore;
  1. Acţiunea nr. 3 din Programul Cadru al Inspecţiei Muncii – Valente culturale.

Campania nationala „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” pentru formarea unei culturi de prevenire în randul tinerilor din licee şi şcoli profesionale” se desfasoara in anul 2018.

Obiectivele urmarite sunt:

educarea tinerei generaţii încă de pe băncile şcolii cu privire la importanţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur;

– crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piaţa muncii.

Grupul ţintă este format din elevii de liceu şi cadrele didactice de la: Colegiul Tehnic “Miron Costin” Roman, Colegiul Tehnic “Danubiana” Roman, Colegiul Tehnic “Petru Poni” Roman, Liceul Tehnologic “Vasile Sav” Roman si Liceul National Roman Voda.

In perioada de raportare a fost semnat protocolul de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru prezentarea proiectului, s-au selectat cele 5 şcoli participante si a inceput formarea profesorilor.

  1. V. Campanie pentru respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgentă 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi scăzute extreme pentru protecţia persoanelor încadrate in muncă si a prevederilor Legii nr.319/2006 privind securitatea si sănătatea in muncă.

În intervalul 26.02.2018—01.03.2018, inspectorii de muncă au verificat 10 unităţi la care lucrau un număr de 962 salariati. Cu ocazia controalelor au fost constatate un numar de 5 deficienţe pentru care s-au dispus măsuri de remediere. Totodată s-a constatat ca angajatorii verificaţi au luat un număr de 17 măsuri pentru protecţia lucratorilor.

Deficienţe identificate urmare controalelor efectuate:

      • neefectuarea examenului medical periodic;
      • intocmirea unor evaluări de risc fara a ţine cont de pericolul expunerii la temperaturi extreme;
      • nerespectarea interdicţiilor stabilite de medicul de medicina muncii privind expunerea la temperaturi extreme scăzute.

Pentru nerespectarea prevederilor legale privind protectia lucratorilor expusi la temperaturi extreme, au fost aplicate sanctiuni contraventionale in cuantum de 3.500 lei.

VI. În luna februarie 2018, inspectorii de muncă au participat la 1 şedinţă a comitetului de securitate şi sănătate în muncă organizat de 1 angajator cu peste 50 de lucrători, şedinţa în cadrul căreia a fost încurajată realizarea unui dialog real între partenerii sociali: patronat, sindicat/reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice, astfel încât lucrătorii să aibă posibilitatea de a solicita îmbunătăţiri privind securitatea şi sănătatea în muncă, de a oferi sugestii şi de a face propuneri, pentru crearea unor locuri de muncă sigure şi sănătoase.

PUBLICITATE