Italia: Câştigătoarea concursului Miss “Badante” 2018 este din județul Neamț

Cea mai frumoasă româncă din Italia care lucrează în domeniul asistenţei bătrânilor se numeşte Anişoara Avăcăriței, are 41 de ani şi este originară din Târgu-Neamţ. Ea a câştigat finala Concursului Miss Badante & Colf 2018, care s-a desfăşurat duminică, 4 martie, la Roma (la Palacavicchi din Roma). – informează emigrantul.it

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La Concurs, care a ajuns la ediţia a IV-a, s-au înscris 25 de participante, cu vârstele cuprinse între 38  şi 70 de ani.

Câştigătoarea premiului I a primit cadou o vacanţă pe insula Ventotene, iar cea de pe locul II o excursie în Italia, ambele oferite de Pandataria Film. Premiantele au primit şi cosmetice oferite de organizatori.

Am hotărât să particip la Concurs după ce am văzut un anunţ pe Facebook, nu mă gândeam că o să câştig, voiam doar să mă simt bine, să rup puţin monotonia”, a declarat pentru „Din Italia” câştigătoarea, după primirea coroniţei. Premiul îl dedică celor doi copii ai ei, care studiază în România. Când vorbeşte de ei, o fată şi un băiat, emoţia i se citeşte pe faţă. În România a fost angajată în comerţ, iar de când e în Italia a lucrat pentru două familii în 11 ani de zile. – mai notează presa citată

foto/video: Facebook
PUBLICITATE