Sâmbătă, 06.01.2018, la ora 06:09, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la un coş de fum în localitatea Piatra Şoimului.
La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ.
În urma evenimentului a ars funinginea din interiorul coşului de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,coş de fum necurăţat”.
ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece:
- coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparare premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie ;
- coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
- în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului;
- coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm; în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor ;
- coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate ;
- coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
- se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului.
PUBLICITATE