În urmă cu mai bine de 100 de ani, ”izvoarele tămăduitoare” de pe dealul Cozla erau căutate de bolnavi din toată țara și folosite de multe spitale care tratau boli digestive.
Poate puțini știu, dar unele dintre bogățiile căzute în uitare de foarte multă vreme, din orașul nostru, sunt izvoarele de ape minerale de pe Cozla. Profesorul Dorina-Luminița Drexler ne oferă o nouă lecție de istorie, despre lucruri mai puțin știute din Piatra-Neamț.
Călăuze în prezentarea acestei comori ascunse a urbei noastre sunt tot lucrările lui Dimitrie Hogea, fost primar al Pietrei, între 1914-1918 – Din trecutul orașului Piatra-Neamț. Amintiri-și a preotului Gheorghe Verșescu- Istoria monografică a orașului Piatra-Neamț.
De asemenea, informații despre utilizarea acestor izvoare se găsesc în Fondul Primăria Piatra-Neamț, de la Serviciul Județean Neamț al Arhivelor Naționale, precum și în corespondența lui Ion Luca Caragiale, fost revizor școlar în Neamț și oaspete al unor familii de vază locale.
Astfel, Dimitrie Hogea precizează că izvoarele de ape minerale de pe Cozla au fost descoperite în 1882 și că ” îndată după descoperirea și analiza lor- făcută de profesorul Petru Poni de la Iași și de către alți doctori chimiști (ale căror nume sunt menționate de Gh. Verșescu: dr. Al. Apostolide și Șt. Predescu, în 1883-mențiunea noastră), s-au prezentat un consorțiu de medici din București, care au cerut Primăriei să le dea în concesiune, pe un timp mai îndelungat, exploatarea lor, cu obligația de a face toate instalațiile de captare sistematică, de a construi pavilioane de cură, vile, parc și, în fine, toate îmbunătățirile necesare.”
Folosind informații din lucrarea lui C.D. Gheorghiu, Dicționar geografic al județului Neamț, apărută la București în 1895, Gh. Verșescu oferă mai multe detalii despre aceste izvoare, în număr de șase, situate ”aproape de capătul sud-estic al Cozlei, de ambele părți ale unei râpe formată de scurgerea apelor pe acest povârniș, ocupând o întindere de 30 de metri.”
Aceste izvoare aveau un efect terapeutic important, datorită ”conținutului lor în sulfat de magneziu și cloruri alcaline în unire cu sărurile de calciu” și puteau fi utilizate atât în tratamentul bolilor digestive, bolilor de ficat, de splină, ale sistemului venei porte, în stările dispeptice, stările de atonie și de” slăbiciune de stomac și catarele cronice de intestine”, susține Gh. Verșescu, în lucrarea citată.
Cererea formulată de medicii bucureșteni nu a fost acceptată de primarul de atunci-Theodor Dornescu și de Consiliul Comunal, precizează D. Hogea, ”pe motiv că nu se poate concesiona o asemenea bogăție pe timp așa de lung – ci comuna să le exploateze în regie. Dar regia, ca toate regiile publice, n-au dat rezultate apreciabile, ba , după un timp, izvoarele au fost lăsate aproape în părăsire și în starea primitivă, cum sunt și astăzi”. Referirile lui Dimitrie Hogea vizează realitățile anului 1936, când și-a publicat Amintirile…
Referitor la decizia primarului Th. Dornescu, Dimitrie Hogea consideră că a fost o mare greșeală, pentru că ”termenul concesiunii ar fi expirat, iar comuna noastră ar fi rămas cu un stabiliment pe cât de folositor sănătății, pe atât de rentabil.”
De asemenea, Dimitrie Hogea precizează că, în 1916, când era primar al orașului, a primit o ofertă pentru concesiunea acestor ape minerale, făcută tot în numele unor medici din București, prin intermediul doctorului pietrean Grigore Nicolau (căruia i se datorează captarea și punerea în valoare a izvoarelor de la Căciulata-Călimănești, de pe Valea Oltului), dar, intrarea României în Primul Război Mondial, a dus la renunțarea la aceste planuri, a consemnat Prof. dr. Dorina-Luminița Drexler