IPJ Neamț: Peste 10.000 de articole pirotehnice confiscate de polițiști

Din data de 20 noiembrie 2017, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț au fost organizate și desfășurate acțiuni, având ca obiectiv creșterea siguranței cetățeanului prin activitățile de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2017/2018.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De la declanșarea acestor acțiuni, polițiștii nemțeni au dispus indisponibilizarea în vederea confiscării a unui număr de 10.169 articole pirotehnice.

Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț reamintește faptul că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 126/1995 rep., Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale.

Nerespectarea acestor prevederi constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

PUBLICITATE