IPJ Neamț: În județul Neamț nu au fost identificate cazuri de pestă porcină africană

Având în vedere evoluția cazurilor de ’’pestă porcină africană’’ la suine, din unele state membre ale Uniunii Europene, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au fost organizate activităţi preventiv-reactive, în sistem integrat, la care au fost cooptaţi şi reprezentanţi din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare. – informează IPJ Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În acest context, în perioada 28.06.2018-03.07.2018, polițiștii nemțeni au acționat în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare de origine animală provenite din importuri și achiziții intracomunitare sau a căror proveniență nu este stabilită, desfășurate în piețe, târguri, oboare și zona adiacentă acestora, precum și pentru evitarea situațiilor determinate de escaladarea fără precedent a riscului de răspândire a virusului PPA pe teritoriul României.

În cadrul acestei activităţi, au acţionat 18 poliţişti, 14 din cadrul structurii de ordine publică, 2 din cadrul structurii de poliţie rutieră şi 1 din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al I.P.J. Neamţ.

În urma acţiunii desfăşurate de poliţişti, nu au fost identificate cazuri de ’’pestă porcină africană’’, însă au fost aplicate 21 sancţiuni contravenţionale, din care 9 pentru fapte de natură economică, 7 prevăzute de alte acte normative, 4 la OUG 195/2002R şi 1 la Lg. 61/1991R.

PUBLICITATE