Ionel Arsene, prima reacție pertinentă în privința conducerii Teatrului Tineretului

Deși publicația stiri-neamt.ro a decis ca pe parcursul Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț (din respect pentru acest simbol cultural al județului Neamț) să nu publice niciun articol despre maniera „ciudată” de management a noii conduceri, am remarcat prima ieșire publică pertinentă care tratează situația de la Teatrul Tineretului așa cum se cuvine.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Reacția președintelui Consiliului Județean, Ionel Arsene, vine după ce mass-media dar și (foști) actori (chiar nume importante) ai TT-ului NU susțin schimbarea simbolului „Zburătorul”. „…până la momentul analizelor care va veni, inevitabil, îi îndemn pe toţi iubitorii teatrului să ne bucurăm de cele câteva zile de festival şi să apreciem arta adevărată.”

„Am constatat cu surprindere că, în loc să ne bucurăm de festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ, o tradiţie în excelenţă, discuţia în spaţiul public s-a mutat pe cu totul alte subiecte, din motive care nu ţin nici de ceea ce reprezintă Teatrul Tineretului în arta teatrală românească, nici de scopul pentru care s-au depus eforturi pentru ca această tradiţie să fie continuată.

Fără a intra în detalii, care mi se par de prisos în aceste momente, vreau doar să precizez că un simbol al unei comunități nu poate fi înlăturat prin voința unei persoane.

Teatrul Tineretului, pentru care Consiliul Județean Neamţ s-a îngrijit să primească finanțarea necesară Festivalului, un reper cultural nu doar pentru comunitatea nemţeană, ci pentru întreaga scenă românească, are ca simbol recunoscut “Zburătorul”.

Iniţiativa managerului TT, de a schimba, de a stiliza într-un fel care scapă simplei înţelegeri a publicului larg şi restrâns acest simbol, a fost o decizie unilaterală, care nu s-a luat cu prealabila consultare a finanţatorului şi pe care, personal, o consider cel puțin pripită.

Am luat act de inițiativa domnului consilier judeţean Cornel Agăleanu, care a lansat o petiție pentru salvarea acestui simbol al TT și apreciez modul constructiv de a discuta public o problemă a comunității.

Este un semn că lucrurile importante ne pot apropia.
Îi asigur pe toți cei care iubesc Teatrul Tineretului, în spiritul şi ideea lui, că voi fi alături de ei și, atunci când vor exista derapaje, voi reacționa și, categoric, le vom stopa.

De asemenea, vă asigur că toate cheltuielile făcute la festival vor fi analizate, dar până la momentul analizelor care va veni, inevitabil, îi îndemn pe toţi iubitorii teatrului să ne bucurăm de cele câteva zile de festival şi să apreciem arta adevărată.

Managementul face subiectul altor discuţii, ulterioare.” – este mesajul președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

PUBLICITATE