Ionel Arsene: Podul de la Luțca, reparat în procent de circa 80%

Podul de la Luțca este reparat în procent de circa 80%, anunță președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

Până acum au fost curățate armăturile cu tratament antirugină, s-au acoperit fisurile din interiorul și exteriorul grinzilor casetate, s-a îndepărtat betonul alterat din zona hobanelor rămase și a fost reabilitat sistemul rutier la rampele de acces.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Am revenit într-o vizită de lucru la podul de la Luțca, unul dintre cele mai mari poduri hobanate din țară, care are o lungime de 216 metri și care de anul trecut a intrat în reparații.” – este mesajul președintelui CJ Neamț.

De asemenea s-au montat lamele de carbon pentru preluarea eforturilor de întindere și s-a lucrat intens la intrările și ieșirile de pe pod, la turnarea betonului de tip ușor pentru egalizarea suprafeței de rulare, a plăcii de suprabetonare armată și a stratului de asfalt special.

„Monitorizez cu maximă atenție acest proiect, pentru că este amplu și vreau să mă asigur că se respectă toate cerințele prevăzute în contract.

Acest pod nu a fost modernizat niciodată de când a fost construit, în perioada anilor 1965 – 1970, și crea disconfort participanților la traficul din zona Roman – Sagna.” – mai spune Ionel Arsene.

PUBLICITATE