Ionel Arsene: O veste importantă pentru nemțenii cu datorii la bănci!

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat astăzi aviz favorabil proiectului de lege prin care creditele ipotecare pot fi stinse cu bunurile imobile ipotecate. Proiectul a primit votul unanim al deputaților juriști.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, conform proiectului, persoanele care s-au împrumutat de la bancă și nu mai pot plăti datoria vor putea trece în proprietatea băncii bunul ipotecat, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri ale debitorului. Până acum riscul era doar de partea clientului. În acest fel, un simplu cetăţean contracta un credit ipotecar garantat prin intermediul locuinței, iar dacă nu putea să îl mai plătească, banca lua casa, o vindea la ce preţ reuşea, iar cetăţeanul rămânea dator pe restul nerecuperat. Nici un risc pentru bancă, ci toate riscurile (şi paguba) erau de partea clientului.

Prin proiectul de lege aflat la Camera Deputaților se poate ajunge într-o situaţie de echitate: clientul își asumă riscul că, dacă nu plătește creditul, pierde tot. De asemenea, banca îşi asumă şi ea riscul ca proprietatea executată să fi pierdut din valoarea de piaţă.

Proiectul de lege vizează o corectă împărțire a riscului între bănci și persoanele care fac un împrumut. Până la acest moment nu exista o astfel de legislație care să îi protejeze pe cetățeni. În acest fel, li se face dreptate românilor care se împrumută de la bănci.

La votul din plenul Camerei Deputaților voi susține acest proiect de lege, deoarece va fi de un real ajutor nemțenilor pe care îi reprezint şi care se află în situaţii dificile privind creditele contractate în anii anteriori. – a declarat Ionel Arsene pe pagina de Facebook

PUBLICITATE