Intoxicați cu monoxid de carbon într-o covrigărie din Piatra-Neamț. 3 persoane au ajuns la spital

În această dimineață, în jurul orei 06:20, pompierii au fost înștiințați despre faptul că se simte miros de gaz în interiorul unui spațiu comercial (covrigărie/patiserie) situat pe bulevardul Traian din municipiul Piatra-Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Trei persoane prezentau simptome caracteristice intoxicației cu monoxid de carbon.

Acestea au fost preluate și transportate la UPU Piatra Neamț.

În interiorul spațiului comercial s-a constatat că monoxidul de carbon avea o concentrație peste limitele normale.

Alți doi angajați ai operatorului economic au fost evacuați și s-a actionat pentru aerisirea spațiului.

La locul producerii evenimentului s-a deplasat o echipă de la Del Gaz Grid pentru remedierea situației.

PUBLICITATE