Intervenție cu mascații în Neamț! Și-a ținut fetița de 4 ani în beci pentru a nu o înapoia mamei (FOTO)

O fetiță de 4 ani, ținută în beci de tatăl ei care a refuzat să o înapoieze mamei, a fost salvată după o intervenție a mascaților.

Totul a avut loc în această seară, 26 martie, când poliţiştii nemțeni au fost sesizaţi, prin apel la „112”, de către o femeie de 43 de ani, din Răucești, cu privire la faptul că în aceeași zi, fostul soț (de 64 de ani) ar fi refuzat să înapoieze o minoră, de 4 ani și 9 luni, conform programului de vizită stabilit de Judecătoria Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Polițiștii s-au deplasat la imobilul bărbatului, din localitatea Săvinești, context în care acesta ar fi adresat amenințări de natură a produce o stare de temere, cu privire la securitatea minorei.

La fața locului, au fost direcționate echipe de intervenție formate din polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, Poliția municipiului Piatra-Neamț, luptători și negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț

În imobilul în cauză se afla bărbatul de 64 de ani care, împreună cu un alt bărbat de 90 de ani, adresa amenințări folosindu-se de un topor.

„În urma intervenției în forță a polițiștilor, minora a fost identificată în subsolul imobilului, împreună cu concubina (în vârstă de 32 de ani) a bărbatului de 64 de ani.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, pentru stabilizarea cauzelor și condițiilor în care s-a produs acest eveniment.” – ne-a mai transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Minora se află în afara oricărui pericol.

PUBLICITATE