Întâlnire cu „Bambi” într-o pădure din Neamț (VIDEO)

Imagini rare surprinse de pădurari. Un pui de cerb a fost filmat la Ocolul Silvic Borca, din Neamț.

Cel mai „drăgălaș personaj” al zilei este acest puiuț de cerb, pe care l-a întâlnit unul din pădurarii de la Romsilva – Ocolul Silvic Borca, din cadrul Romsilva – Direcția Silvică Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Colegul nostru nu l-a atins și s-a îndepărtat de pui, pentru a fi recuperat de ciută.” – au transmis reprezentanții Romsilva.

Puii de cerb sunt protejați de lipsa mirosului, prădătorii neputându-i mirosi. După naștere, puii pot sta în picioare și merge o distanță scurtă.

Ciuta își ține puiul ascuns în tufișuri și îl verifică de câteva ori pe zi, când vine să îl hrănească. Puii stau lângă mama lor unu-doi ani.

Animal erbivor, cerbul este un adaptat zonelor montane, dar poate fi regăsit și în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie.

Cerbii trăiesc în libertate până la 18 – 20 de ani și ating o greutate de până la 300 de kilograme.

VIDEO: pădurar Ovidiu Constantin, Ocol Silvic Borca
PUBLICITATE