Institutul Naţional de Sănătate Publică: 16 cazuri de rujeolă în ultima săptămână în județul Neamț

Alte 70 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în mai multe județe, în ultima săptămână, numărul total înregistrat de la începutul epidemiei ajungând la 14.924. În județul Neamț, s-au înregistrat 16 cazuri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În perioada 2-9 august nu au fost înregistrate decese, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 9.09.2018 este 14.924, din care 59 de decese.

Cazurile noi au fost confirmate în următoarele judeţe: Buzău (7), Municipiul Bucureşti (1), Iaşi (24), Galaţi (2), Bihor (5), Constanţa (6), Neamţ (16), iar în Vaslui, Vrancea, Brăila, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Vâlcea câte un caz.

Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Din 4 persoane care fac rujeolă 1 are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli. În România 9 din 10 parinți își vaccinează copiii.

PUBLICITATE