Infestarea apei din Piatra Neamț cu o bacterie, motiv de război între C.J. și ApaServ


Așa cum am mai precizat, în cazul infestării cu o bacterie a apei din Piatra Neamț, comunicarea a fost principala problemă a panicii din rândul populației privind apa potabilă. 

12342552_898034993644831_6829803105125546499_nAcelași aspect, l-a sesizat și președintele Consiliului Județean, Emilia Arcan, care nu a întârziat să-l atace pe directorul ApaServ, Cătălin Dughir, într-o declarație: „Regret foarte mult faptul că a fost o panică în rândul populației cu privire la apă. Aici voi lua măsuri cu reprezentantul companiei ApaServ pentru că nu a făcut declarații de presă, nu a informat prin intermediul mass-mediei din oră în oră să nu se panicheze populația astfel încât să fie informată că apa era potabilă și bună de consumat… Nici acest mic bun simț nu l-a avut domnul director Dughir să informeze primarul acestui oraș.

Citește și Apaserv: A fost o bacterie dar nu a ajuns la robinetul niciunui locuitor din Piatra Neamț

DSC_8137La rândul său, Cătălin Dughir demontează acuzaţia adusă de Emilia Arcan trimițând astăzi următorul comunicat de presă, prin care explică modul cum a anunțat primarul municipiului Piatra Neamț dar și alte instituții cu competențe pe acest subiect.

atasament comunicat de presa 04 02-page-004Având în vedere afirmațiile Doamnei Președinte a Consiliului Județean Neamț – Emilia Arcan – preluate de presa scrisă: „Din păcate, directorul Cătălin Dughir nu a avut bunul simț ca măcar pe primarul orașului să îl fi anunțat…vă precizăm următoarele:
Directorul general al Companiei Judetene APA SERV S.A. A AVUT BUNUL SIMȚ și a informat Primăria Piatra-Neamț, în același timp cu avizarea tuturor organelor cu competențe în materie.
Atașăm dovada comunicării la: Consiliul Județean Neamț, I.S.U Neamț, Prefectura Neamț, Primăria Piatra-Neamț, D.S.P. Neamț, Garda de Mediu Neamț, Agenția de Mediu Neamț, S.G.A. Piatra-Neamț.
Director general,
ing. Ionut Cătălin DUGHIR

În final, rămâne o întrebare: într-o astfel de situație (menită să creeze panică în rândul populației) și într-o societate modernă care permite ca prețul convorbirilor telefonice să fie mai ieftine decât hârtia de fax, nu era mai util ca cei din conducerea ApaServ să sune pe reprezentanții instituțiilor implicate?

loading...

Posteaza un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*