Incredibil! Semafoare alimentate cu energie electrică de la un bar, în cea mai periculoasă intersecţie

Semafoare alimentate cu energie electrică de la un bar! Se întâmplă în Neamţ, în cea mai aglomerată şi periculoasă intersecţie în care s-au produs zeci de accidente. – potrivit unui reportaj TVR

Autorităţile nu au găsit o sursă independentă de alimentare şi nici nu i-au plătit proprietarului curentul consumat. Aşa că acesta a decuplat semafoarele.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Intersecţia din Girov e la câţiva kilometri de Piatra, pe drumul naţional care duce spre Roman.

Anul trecut s-au montat semafoare dar încă nu s-a găsit şi o sursă de alimentare cu energie electrică pentru ele.

Vasile Ciubotaru, primarul comunei Girov: „Suntem consideraţi, noi primăria, vinovaţi că nu există energie electrică. Prima dată s-a întrebat la iluminatul nostru public dacă se poate lega, am fost de acord, dar iluminatul public înseamnă iluminat de noapte, ziua ce facem? După care s-a găsit o soluţie. Alimentare de la un particular.”

Mai precis, de la un bar aflat în apropiere. Proprietarul nu a vrut să facă declaraţii în faţa camerei, dar a decuplat semafoarele pentru că plăteşte câteva sute de lei anual pe care nu i le decontează nimeni. Iar circulaţia a redevenit un coşmar.

Direcţia de drumuri şi poduri care a instalat semafoarele spune că iniţial s-a convenit ca sursa de energie să revină primăriei comunei Girov. Acum se caută altă soluţie.

Până atunci, proprietarul clădirii de unde se alimentează semafoarele a revenit asupra deciziei şi a mai dat o săptămână răgaz pentru rezolvarea situaţiei.

PUBLICITATE