Incredibil! Primăria Dobreni acuzată că refuză să elibereze autorizația de funcționare pentru „Valea celor Doisprezece”

Reprezentanții locației „Valea celor Doisprezece” din comuna Dobreni o acuză pe primarul Vasilica Crețu că refuză să le elibereze Autorizație de funcționare pentru anul 2023.

Un brand din județul Neamț a ajuns să fie cunoscut ca destinație turistică aproape peste tot în țară, iar marile producții de televiziune chiar și-au desfășurat evenimente în locația de vis de la „Valea celor Doisprezece”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din nefericire, această locație unică în țară și care are peste 155.000 de urmăritori pe Facebook, se pare că  nu se bucură de prea mare admirație și nici sprijin din partea primăriei din localitatea Dobreni, județul Neamț.

Carmen Mihaela Bută, administratorul de la ”Valea celor Doisprezece”, trage un semnal de alarmă referitor la faptul că primarul comunei Dobreni, Vasilica Crețu, refuză să elibereze Autorizație de funcționare pentru acea locație.

De asemenea, îi amintește edilului că nu a dorit să sprijine locația respectivă prin igienizarea și îmbunătățirea căilor de acces, deși primăria are aceste lucruri în atribuții.

Mai mult, cei de la ”Valea celor Doisprezece” susțin că unul dintre motivele scandalului este faptul că aceștia au refuzat să lase „un cumătru să ne folosească terenul nostru drept cale de acces, deși este drum, dar primăria nu l-a întreținut și a crescut pădure în locul drumului.”

Credem că numai la noi în țară este posibil așa ceva, să ți să pună bețe în roate tocmai de către conducătorii urbelor, deși te bucuri de o apreciere deosebită pe plan național.

Am încercat să luăm un punct de vedere de la primarul comunei Dobreni, dar aceasta a refuzat să ni-l ofere.

Mai jos, mesajul postat pe pagina de Facebook de administratorul domeniului:

”Doamna Primar Vasilica Cretu , vreți să recunoașteți sau nu, dar Valea celor Doisprezece a pus Dobreniul pe harta turistică a țării, cu toate greutățile inerente.

Nu avem pretenția să ne ajutați, deși poate ar trebui, dar vă solicităm, in mod public să vă indepliniți sarcinile aferente funcției pentru care ați fost aleasă de către noi, plătitorii de taxe si impozite, cei care susținem necondiționat comunitatea în mijlocul căreia trăim.

Nu am fost si nu suntem genul de cetățeni care sa se plângă cand li se pun bețe in roate, de obicei căutam solutii, dar ce s-a intamplat astăzi este revoltator. Dna Vasilica Crețu in calitate de Primar al comunei Dobreni refuză să ne elibereze Autorizație de funcționare anul acesta deși in ultimii 3 ani acest lucru NU s-a intamplat!!!

Bunăvoința noastră NU vă dă dreptul sa vă „faceti” poprietari pe un teren ce nu vă aparține.Faptul că am fost mai mult decât ințelegători și am lăsat ca, cumătrul dumneavoastră să folosească un teren ce ne aparține, proprietate personala, drept cale de acces asta nu-l transformă intr-un drum public!!!

In ultimii 3 ani ați ignorat constant solicitările noastre înregistrate la Primăria Dobreni(la care NU ați răspuns în termenul în care sunteți obligați de lege), legate de igienizarea drumului respectiv cât si de imbunătățirea calității căii de acces spre locația noastră, deși suntem plătitori de taxe cu toate taxele plătite la zi, dar se pare ca avem numai obligații dar fără DREPTURI!

Sunteți ales local, cu toate drepturile și OBLIGAȚIILE ce decurg de aici si orice formă de abuz este pedepsită de lege.

VĂ DECLINĂM DREPTUL DE A VĂ FOLOSI DE IMAGINEA ȘI NUMELE NOSTRU, AȘA CUM AȚI FĂCUT-O ÎN TRECUT FĂRĂ A AVEA CONSIMȚĂMÂNTUL NOSTRU, CONSIDERÂND CĂ PENTRU BRANDUL NOSTRU ESTE O RUȘINE ASOCIEREA CU DUMNEAVOASTRĂ!!!!!!!”

 

PUBLICITATE