PMP-ul începe să se destrame și nu la nivelul de conducere ci în eșalonul cel mai important, acela al tinerilor care nu au mai făcut politică și care s-au implicat pentru a schimba ceva.
Mișcările conducerii județene, protocolul cu PSD dar și venirea deputatului social democrat, Liviu Harbuz, sau a liberalului Arnăutu pot fi privite de tinerii din PMP o formă de traseism, falsitate sau o manieră de a face politică doar pentru interesele personale ale unora.
Candidat la Consiliul Local Târgu-Neamț, Elena Didila s-a înscris în PMP pentru că promitea a fi un partid nou, al tinerilor cu o nouă viziune. Se pare că s-a înșelat, iar traseismul politic și falsitatea au determinat-o să își dea demisia din PMP. Astfel, într-un mesaj postat astăzi, 30 iulie, tânăra activistă trage un semnal clar asupra conducerii partidului: „Nu accept sub nicio formă traseismul politic. Azi la stânga înjurând dreapta și mâine la dreapta înjurând stânga . Asta e semn de falsitate și eu, personal, nu pot face echipa în așa manieră.” – a postat Elena Didilă pe pagina de Facebook, declarând că zilele următoare își va depune demisia scrisă la sediul partidului