Incendiu și explozie, azi-noapte, la o firmă din Săvinești

Azi-noapte, la ora 00:50, pompierii nemțeni au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un operator economic (o firmă de inscripționări și care produce folii de polietilenă) situat pe strada Unirii, în comuna Săvinești.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD), Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (două autospeciale de stingere) și SVSU Roznov (o autospecială de stingere).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o instalație tehnologică și la două recipiente metalice în care erau stocate substanțe inflamabile (diluanți).

În primă fază s-a intervenit cu mijloacele de primă intervenție (stingătoare) din dotarea operatorului economic.

Imediat s-a produs o explozie, iar incendiul s-a propagat la fațada și acoperișul halei, cu posibilitatea propagării la întreaga construcție în care se aflau utilaje se producție, materii prime și finite.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, utilizând spumă din dotarea autospecialelor.

Au ars: 3 instalații tehnologice, 80 mp acoperiș, 30 mp din fațada construcției și substanțe inflamabile depozitate în instalația tehnologică și recipientele metalice. Nu au fost victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric la o instalație tehnologică.

PUBLICITATE