Incendiu la un spațiu comercial din municipiul Roman (24 august)

Un incendiu a izbucnit astăzi, 24 august, în jurul orei 18:30, la un spațiu comercial din municipiul Roman.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații este afectat un spațiu comercial cu destinația – florărie iar fumul s-a propagat la etaj, unde se află un call-center. Nu este o ardere cu flacără ci mocnită (ard mase plastice, izolații de cabluri și alte finisaje).

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă cu 8 subofițeri.

Comunicat ISU Neamț:
Joi, 24.08.2017, la ora 18:22, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la un spațiu comercial în mun. Roman. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat 11 pompieri militari cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman.
În urma evenimentului au ars: mobilier pentru expunere marfă, planșeu confecționat din lemn și rigips pe o suprafață de 15 mp., articole de florărie confecționate din material plastic, elemente combustibile ale instalației de climatizare și ale instalației electrice, o casă de marcat, documente de evidență contabilă.
Împrejurarea determinantă a producerii incendiului a fost ,,conductor electric defect”.

 

PUBLICITATE