Incendiu la un autoturism, stins de pompieri (FOTO)

Ca urmare a unui apel la 112, pompierii voluntari din cadrul SVSU Bicaz împreună cu pompierii pietreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism în orașul Bicaz.

Incendiul s-a manifestat în interior și la compartimentul motor al unui autoturism ce se afla in parcarea din apropierea oficiului poștal, în care se mai aflau parcate alte două autoturisme.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cele două autoturisme au fost îndepărtate.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars elemente de la bordul autoturismului dar și elemente din plastic de la compartimentul motor.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric.

Nu au fost victime.

PUBLICITATE