Incendiu la un apartament din Piatra-Neamț. 7 persoane s-au autoevacuat

Azi-noapte, la ora 03:15, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-un apartament din municipiul Piatra Neamț.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (o autospecială de stingere,  o autoutilitară complexă pentru intervenție,  o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime) și Serviciul Județean de Ambulanță.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Incendiul s-a manifestat în interiorul unei bucătării, într-un apartament situat la al doilea etaj dintr-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Ulmilor.

Până la sosirea forțelor de intervenție s-au autoevacuat cele două persoane din apartament dar și alte 5 persoane aflate la etajele superioare.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars aparate electrocasnice și s-au deteriorat obiecte de mobilier din bucătărie. S-a acționat și pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (lumânare).
Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc și nici nu au fost victime.

PUBLICITATE