Neamț: Incendiu la o locuință particulară în localitatea Răucești, stins de pompieri

Noaptea trecută(22.08.2018), la ora 01:39, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară în localitatea Răucești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul indicat de apelant s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un autocamion de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamţ, fiind sprijiniți și de un voluntar cu o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Răucești.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars acoperișul locuinței realizat din astreală de lemn cu învelitoare din plăci de azbociment cu o suprafață de aproximativ 180 metri pătrați, tavanul din lemn pe o suprafață de cca. 30 metri pătrați și aproximativ 500 kg cereale.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,efectul termic al curentului electric de la un mijloc de iluminat electric lăsat sub tensiune”.

PUBLICITATE