Incendiu la o ambulanță în Neamț (FOTO)

Astăzi, la ora 13:15, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Neamț în localitatea Bisericani din comuna Alexandru cel Bun.

Ambulanța se deplasa către Spitalul TBC Bisericani pentru a prelua un pacient.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Alexandru cel Bun.

Ambulanța nu avea pacient, iar conducătorul auto s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la compartimentul motor și în interiorul autospecialei.

Concomitent cu acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au evacuat trei butelii de oxigen care se aflau în interiorul ambulanței.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.
Nu au fost victime.

PUBLICITATE