Incendiu la două gospodării din Neamț, cu risc de propagare la o a treia locuinţă (FOTO)

ACTUALIZARE: Incendiul s-a manifestat generalizat la 3 case de locuit cu o suprafață de cca. 200 mp, 2 fânării în care erau depozitate aproximativ 6 tone de lucernă, un grajd și 2 anexe cu posibilitate de propagare la alte 3 case de locuit și o bucătărie de vară. Au ars toate bunurile materiale din clădirile cuprinse de flăcări. Din nefericire au fost 4 victime, trei femei cu atacuri de panică și un bărbat cu arsuri la membrul inferior drept, care au fost monitorizate de un echipaj medical de la SAJ, nefiind necesar transportul la spital. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost jar sau scântei căzut din sisteme de încălzire.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Miercuri, 7 iunie, la ora 10:49, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112”, despre producerea unui incendiu la două gospodării din localitatea Sagna.

La locul evenimentului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu un ofițer si 12 subofițeri din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.

Incendiul se manifesta la două gospodării cu posibilitate de propagare la încă o gospodărie datorită rafalelor de vânt. La locul intervenției s-a mai deplasat o autospecială de stingere de la Detașamentul de pompieri Roman.

Salvatorii romașcani au evacuat din cele două locuințe două butelii de aragaz.

Sunt trei persoane(două sunt proprietarele celor două gospodării cuprinse de flăcări, iar una este proprietara gospodăriei învecinate la care există pericol de propagare a flăcărilor) de sex feminin cu atac de panică care sunt evalaute de un echipaj medical de la SAJ. – a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Adrian Rotaru.

PUBLICITATE