Incendiu într-o gospodărie din comuna Ștefan cel Mare

Astăzi, în jurul orei 10:50, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie din comuna Ștefan cel Mare.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție (trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț și SVSU Ștefan cel Mare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat la anexele gospodărești și la acoperișul locuinței, cu posibilitatea propagării la o altă locuință învecinată.

Au ars: 85% din acoperișul locuinței, anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 150 mp, 10 mc lemn de foc, bunurile materiale din interiorul anexelor și 30 de păsări.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Proprietara locuinței, în vârstă de 70 de ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată medical la locul evenimentului de la echipajul SMURD, refuzând transportul la spital.

PUBLICITATE