Incendiu într-o gospodărie din Căciulești, comuna Girov

Un incendiu a izbucnit astăzi într-o gospodărie din localitatea Căciulești, comuna Girov, provocând distrugeri semnificative. Echipajele de pompieri au intervenit rapid pentru a limita daunele, dar flăcările, amplificate de vânt, au distrus acoperișul casei și o anexă gospodărească

„În jurul orei 12:35, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Căciulești, în comuna Girov.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și SVSU Girov.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta într-o gospodărie, cu flacără deschisă la mansarda și acoperișul casei și la o anexă gospodărească, cu posibilitatea propagării la alte construcții. Vântul a favorizat extinderea flăcărilor.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars: acoperișul (construit din lemn și acoperit cu tablă) și pe mansarda casei pe o suprafață de aproximativ 250 mp, tâmplăria aferentă (uși și ferestre), bunurile din camerele mansardei ( mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile etc) și o anexă gospodărească (construită din lemn si acoperită cu plăci de azbociment) cu suprafața de 100 mp în care erau depozitate 300 kg cereale, 5 mc lemn de foc, scule și unelte de uz gospodăresc.” -a transmis ISU Neamț

Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 71 de ani, a fost profund afectată de incident, suferind un atac de panică. Ea a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Piatra-Neamț pentru îngrijiri medicale.

Potrivit pompierilor, ancheta preliminară indică faptul că incendiul a fost cauzat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

PUBLICITATE