Primarul Andrei Carabelea bifează încă o realizare de mare succes în cadrul primăriei pe care o păstorește: a introdus bonul de ordine!
Un dispozitiv care să elibereze bonuri de ordine nu a fost niciodată privit drept o mare realizare, ci mai degrabă un lucru firesc și necesar, implementat de altfel cu mulți ani în urmă de numeroase instituții publice.
În #NouaPiatra a lui Andrei Carabelea, bonul de ordine reprezintă un adevărat succes care nu putea fi trecut cu vederea și era musai să fie adus la cunoștința opiniei publice, cu tot cu explicațiile de rigoare și pozele aferente.
Primarul Carabelea spune că acest sistem cu bonuri de ordine ”va reduce considerabil timpii de așteptare la ghișee”. Ceea ce nu știe edilul șef este că timpii de așteptare nu se reduc deloc atât timp cât la ghișee se lucrează la fel și cu aceeași schemă de personal. Eliberarea unui bon de ordine nu va face funcționarul să lucreze de două ori ma repede.
Sigur că nu-i rău că la Direcția de Taxe și Impozite va fi implementat acest sistem, dar credem că mai mult s-ar fi bucurat plătitorii de taxe de scări rulante și lituri funcționale, de igienizarea spațiului și de repararea treptelor de acces spre clădirea Forum Center.
Dar, nu-i așa, toate trebuie să vină pe rând. Mai întâi digitalizarea și mai pe urmă cu igienizarea.
Comunicatul primăriei municipiului Piatra-Neamț:
Primăria Piatra Neamț vine în sprijinul cetățenilor care apelează la serviciile instituției. Astăzi, pentru o perioadă experimentală de 30 zile, a fost introdus un sistem electronic de ordonare a cozilor, prin eliberarea unui bon de ordine şi afişarea ordinii de eliberare, la Biroul de Relații cu Publicul din cadrul Primăriei (camera 20), precum și la toate ghişeele Direcției Taxe și Impozite și Direcției de Evidență a Persoanelor.
Scopul introducerii acestui sistem are în vedere crearea unui mod de lucru modern și civilizat de gestionare a așteptării persoanelor, prin fluidizarea relației de la nivelul ghișeelor.
Dispozitivul touchscreen este poziționat la intrarea în instituție și, în funcție de serviciul solicitat de cetățean, îi eliberează acestuia un bon de ordine.
Pe bonul de ordine sunt trecute următoarele informații utile: numărul de ordine pentru domeniul selectat, numărul ghișeului la care cetățeanul urmează să fie chemat, câte numere de ordine sunt eliberate și neoperate până la acel moment pe domeniul selectat, data și ora. Cu bonul de ordine, cetățenii trebuie să urmărească ecranul TV din sală care afișează ordinea de repartizare la ghișee.
La biroul Relatii cu publicul din cadrul Primăriei Piatra-Neamț a fost instalat și un aparat multifunctional care eliberează formulare tipizate respectiv cereri sau declarații necesare pentru accesarea serviciilor publice.
Andrei Carabelea: „Soluția găsită este eficientă, ușor de utilizat și implementată deja în mai multe municipii din țară. Sistemul electronic de emitere a bonurilor a fost gândit pentru a reduce considerabil timpii de așteptare la ghișee, asigurând fluidizarea primirii și soluționării solicitărilor cetățenilor. În contextul epidemiologic actual, această soluție este o măsură de prevenție suplimentară împotriva răspândirii virusului COVID-19.”