Impact mortal între 2 TIR-uri la Petru Vodă (FOTO)

Astăzi, 20 septembrie, în jurul orei 10:30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția Drumului Național 15B, în localitatea Petru Vodă.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, între două autotrenuri, unul condus de un bărbat de 30 de ani, din județul Bistrița Năsăud, iar celălalt condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Harghita, ar fi avut loc o coliziune, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din nefericire în urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 43 de ani și rănirea bărbatului de 30 de ani.

„La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului și o ambulanță de la SAJ Ceahlău. În urma evenimentului rutier produs între 2 TIR – uri (unul încărcat cu lemne și unul gol) o persoană a fost aruncată din cabina autotrenului pe partea carosabilă. Imediat, pompierii au acționat pentru acordarea manevrelor de resuscitare unui bărbat în vârstă de aproximativ 43 de ani.
Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia de membrii echipajului SAJ.
Celălalt conducător auto, un bărbat de 30 de ani, a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD dar a refuzat transportul la spital. ” – a transmis ISU Neamț

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc acest eveniment rutier.

La acest moment (ora 12:15) traficul este încă blocat.

foto: Chiuariu Andrei

PUBLICITATE