Iași, al zecelea județ unde purtarea măștii în aer liber e obligatorie

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au decis, joi după-amiaza, ca în perioada 1 – 14 august să se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, de pe întreg teritoriul judeţului.

Sunt exceptați de la această măsură persoanele care fac activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) și copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cei care nu vor purta masca riscă o amendă între 500 și 2.500 de lei.

Și la Constanța a fost luată joi o măsură similară care vizează în special locurile aglomerate de pe litoral. (vezi articolul AICI)

Totodată, în mai multe județe, în special în cele care se confruntă cu focare de infecție cu coronavirus, s-a luat decizia ca masca de protecție să devină obligatorie inclusiv în spațiile deschise aglomerate. Până acum o astfel de decizie a fost luată în Argeș, Dâmbovița, Galați, Brașov, Vâlcea, Călărași, Prahova, Buzău,

PUBLICITATE