Hoții din Roznov au fost arestați. Aceștia furau butelii, damigene cu vin, nuci și păsări

În urma investigaţiilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov, s-a reuşit documentarea şi probarea activităţii infracţionale a doi tineri 18 și 16 ani, din Roznov, bănuiți de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
Totodată un bărbat de 69 de ani, din Roznov este bănuit de săvârşirea a patru infracţiuni de complicitate la furt calificat iar un alt tânăr de 18 ani, din Roznov este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În fapt, în perioada octombrie – decembrie 2015, cei doi tineri ar fi pătruns într-o locuinţă şi alte patru anexe aparţinând persoanelor vătămate din oraşul Roznov, la intervale diferite de timp, de unde au sustras mai multe bunuri(butelii, damigene cu vin, nuci, păsări, etc) pe care le-au vândut ulterior bărbatului de 69 de ani, contra unor sume de bani.

Ieri, 12.01.2016, polițiști au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore a celor doi tineri cercetați pentru furt calificat şi introducerea acestora în CRAP Neamţ, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Judecătoriei Piatra Neamţ cu propunerea de arestare preventivă.

PUBLICITATE