Grevă în Educaţie! Profesorii nu vor ţine cursurile miercuri, între orele 11-13. Grevă generală începând din 22 mai

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, astăzi, 16 mai, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, 17 mai, între orele 11.00 şi 13.00.

Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.

Nemulţumirile sunt arhicunoscute, nu cred că mai e momentul să le amintim: de la salarii umilitoare, prăbuşirea puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, anomalii în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere şi altele.

Prin urmare, în urma acestui referendum, la nivelul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ procentul de grevă este de 71,29% dint totalul membrilor de sindicat, ceea ce înseamnă foarte mult„, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Din cei 70.000 de membri de sindicat 73,23% s-au exprimat în favoarea declanşării grevei generale cu începere din 22 mai.

Greva generală va fi precedată, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, de declanşarea unei greve de avertisment care va avea loc cu începere din 17 mai, în intervalul orar 11-13, cu încetarea tuturor activităţilor specifice care ar trebui să se desfăşoare în unităţile de învăţământ preuniversitar„, a afirmat Marius Nistor.

Și universităţile se vor alătura grevei generale din Educaţie. „Este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate, ne cerem scuze studenților și părinților”, a declarat Anton Hadăr, președintele Alma Mater, potrivit Edupedu.

Ultima grevă generală, care a avut loc în urmă cu aproape 18 ani, 60% dintre membrii de sindicat din învăţământ au fost pentru această acţiune.

PUBLICITATE