Greva angajaților din DGASPC Neamț ignorată de toți factorii politici (FOTO)

100 de angajați din cadrul DGASPC Neamț și din centrele pentru copii și adulți din subordine au protestat marți, 20 octombrie, la Piatra Neamț pentru neplata drepturilor salariale, neplata stimulentului COVID stabilit prin lege pentru salariații centrelor dar și pentru faptul că de la 1 noiembrie sute de copii și persoane cu dizabilități rămân fără hrană și căldură.

Protestul a fost autorizat și s-a desfășurat pe platoul Curții Domnești, oficialitățile nefiind de acord cu protestul în fața Prefecturii. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din păcate, protestul nostru a fost ignorat de toți factorii politici, nimeni nevenind să discute cu salariații.

A fost un strigăt de disperare în numele a aproape 1000 de salariați care nu și-au primit salariile de peste 2 săptămâni și, din nefericire, nici nu există vreo promisiune de rezolvare a acestei situații.

Sunt sute de oameni din asistență socială care au lucrat anul acesta în condiții dramatice, ca pe front, fiind izolați în centre, departe de familii, în condiții sporite de risc.

Sute dintre ei au fost infectați cu coronavirus dar cu toate acestea autoritățile au decis ca acești oameni să continue să muncească.

Iar acum, nu doar că sunt izolați dar au fost lăsați și fără bani, ceea ce este inuman. Întrucât protestul nostru nu a fost auzit se pare, pe data de 4 noiembrie, alături de reprezentanții altor DGASPC-uri din Moldova vom merge să pichetăm Guvernul.

Vom fi doar 20 de reprezentanți pentru că vor fi în total 5 județe și suntem nevoiți să respectăm regulile impuse în perioada de pandemie.

De asemenea, vom acționa în judecată Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor Publice pentru neplata salariilor dar și pentru că astfel, sute de angajați au rămas neasigurați din punct de vedere medical ca urmare a neplății contribuțiilor.

Noi sperăm ca factorii decidenți să realizeze că prin aceste decizii condamnă aproape 2000 de beneficiari cu grave probleme sociale și medicale la foame și frig și lasă 1400 de salariați demotivați și lipsiți de orice speranță“, a spus Bogdan Tărniceriu, liderul Sindicatului angajaților din cadrul DGASPC Neamț afiliat la Federația Columna. 

DGASPC Neamț are în total aproximativ 1.400 de salariați, dintre care mai bine de 900 sunt angajați ai centrelor de copii, asistenți maternali și angajați în aparatul propriu.

Aceștia nu și-au primit salariile aferente lunii septembrie iar de luna viitoare vor fi în aceeași situație și angajații centrelor pentru adulți.

Tot de luna viitoare nu mai există nici un leu pentru hrană și pentru plata utilităților în centre. 

DGASPC Neamț are în grijă aproximativ 2.000 de beneficiari – copii în centre rezidențiale, în plasament la asistenți maternali și persoane adulte cu dizabilități severe.  

PUBLICITATE