GRAȚIEREA faptelor de corupție, VOTATĂ de PSD în Comisia Juridică

Grațierea faptelor de corupție a fost votată de senatorii din Comisia Juridică miercuri (3 mai 2017) cu 5 voturi pentru (PSD) și 3 împotrivă (USR, PNL, UDMR). Senatorii din Comisia juridică au aprobat  grațierea faptelor de corupție:  luarea de mită, darea de mită, traficul de influență sau cumpărarea de influență.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Senatorul PMP Traian Băsescu a propus să fie grațiată luarea de mită, explicând că mulți oameni politici sunt acuzați atât de această infracțiune, cât și de cea de abuz în serviciu pentru fapte săvârșite în campanii electorale, „când toate partidele s-au finanțat ilegal”. notează Agerpres

Comisia juridică din Senat trebuie să adopte un raport cu modificari la acest proiect de lege, urmând ca acesta să intre în plen.

Amintim că săptămâna trecută, o serie de amendamente au fost deja adoptate – anume grațierea pedepselor până la 3 ani în întregime, grațierea în parte a pedepselor cuprinse între 3 și 10 ani și înjumătățirea pedepselor pentru femeile însărcinate, dar și pentru persoanele care sunt unic întreținător ai unor copii minori de până la 14 ani sau ai unor minori cu handicap. S-a adoptat și un amendament care prevede înjumătățirea pedepselor persoanelor care au peste 60 ani și grațierea în întregime a pedepselor persoanelor care au peste 70 de ani.

sursa: stiripesurse.ro și Agerpres
PUBLICITATE