Grădiniță nouă, inaugurată în comuna Dumbrava Roșie (FOTO)

O nouă grădiniță a fost inaugurată în localitatea Cut, comuna Dumbrava Roșie. Noua unitate de învâtîmânt își va primi cei dintâi preșcolari în toamna acestui an și este cu siguranță cea mai modernă din județ.

Construirea și dotarea au costat 3,6 milioane lei, iar investiția a fost realizată din bani europeni, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

La festivitatea de inaugurare au fost prezenți președintele PNL Neamț, George Lazăr, subprefecții Adrian Ciobanu și Iulian Jugan, consilierii județeni Valentin Stavarache și Bogdan Buhusanu , consilierii locali, reprezentanții ISC, ISU, proiectantului și constructorului.

„Cu mare bucurie am primit invitația lansata de doamna primar Elena Chirițescu de a participa astăzi la inaugurarea și recepția unui obiectiv de mare importanță în viața comunității din comuna Dumbrava Rosie.

Meritul principal este al conducerii comunei, doamna primar Elena Chirițescu , dl viceprimar Nicolae Catană si desigur echipa din primarie si consiliul local.

Ei au demonstrat cu fapte ce am spus mereu noi, ca liberali: dezvoltarea unei comunități se realizează cu fonduri atrase, nu cu bani de la bugetul local. I-am felicitat pentru realizările din comună și le-am spus că, prin ei, PNL a arătat încă o dată că pune un mare accent pe educația noilor generații.

Le mulțumesc pentru ospitalitate și pentru toată munca lor directorului școlii din comună și tuturor cadrelor didactice.

O felicit sincer pe doamna primar, cat si intreaga echipa pentru realizare acestui proiect deosebit in educatie si demonstram astfel, ca echipa PNL pune accent pe educatie si investitiile din aceasta zona.” – a transmis George Lazăr

PUBLICITATE