Grade noi pentru 12 jandarmi nemțeni, de Ziua Națională a României

Cu prilejul Zilei Naționale a României, 12 jandarmi nemțeni au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Recompensarea a avut la bază modul exemplar de executare a misiunilor, rezultate deosebite obținute în îndeplinirea atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă.

După citirea ordinului, prin care doi ofițeri și 10 subofițeri au fost avansați în gradul militar următor înaintea expirării stagiului minim, domnul colonel Radu-Vasile Olariu, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, le-a înmânat noile însemne de grad și i-a felicitat pentru munca depusă, rezultatele foarte bune și profesionalismul cu care și-au îndeplinit sarcinile de serviciu.

„Le adresăm sincere felicitări colegilor recompensați și mult succes în activitate!” – este mesajul transmis de IJJ Neamț

PUBLICITATE